Comuna se află în centrul județului, pe malul stâng al Cracăului. Este străbătută de șoseaua județeană DJ155J, care o leagă spre sud de Crăcăoani (unde se termină în DN12C) și spre nord de Grumăzești.[3]
Demografie
Componența etnică a comunei Ghindăoani
Români (92,14%)
Alte etnii (7,86%)
Componența confesională a comunei Ghindăoani
Ortodocși (91,77%)
Alte religii (0,37%)
Necunoscută (7,86%)
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Ghindăoani se ridică la 1.629 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.849 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (92,14%).[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,77%), iar pentru 7,86% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]
Politică și administrație
Comuna Ghindăoani este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Adrian Antochi[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din octombrie 2020. Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]
La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul comunei Ghindăoani făcea parte din comuna Crăcăoani, aflată în plasa Piatra-Muntele a județului Neamț.[8] Anuarul Socec din 1925 consemnează crearea între timp a comunei Ghindăoani, cu satul Ghindăoani în plasa Cetatea Neamț a aceluiași județ; comuna avea 2215 locuitori.[9] În 1931, comuna a luat numele de Vasile Conta, deși satul de reședință a rămas la numele de Ghindăoani.[10]
După al Doilea Război Mondial, comuna a revenit la denumirea de Ghindăoani și în 1950 a fost arondată raionului Piatra Neamț din regiunea Bacău. În 1968, ea a revenit la județul Neamț (reînființat), dar a fost desființată, satul Ghindăoani trecând în administrarea comunei Bălțătești.[11][12] Comuna Ghindăoani a fost reînființată, tot cu un singur sat, în 2003.[13]