Idaho (teritoriu SUA)Acest articol se referă la Teritoriul Idaho, entitate organizată a SUA înainte de a fi unul din cele 50 de state ale acestora. Pentru alte sensuri, vedeți Idaho (dezambiguizare).
Teritoriul Idaho (în original, în limba engleză, Idaho Territory) a fost un teritoriu organizat al Statelor Unite ale Americii care a existat între 1863 și 1890, când (la 3 iunie) Idaho a devenit cel de-al 43-lea stat admis în Uniune. Teritoriul originar Idaho cuprindea părți însemnate din statele de azi Idaho, Montana și Wyoming. Teritoriul a fost oficial organizat pe data de 4 martie 1863 printr-un Act of Congress (Act al Congresului Statelor Unitea ale Americii), fiind semnat ca lege de președintele Abraham Lincoln. A fost creat din suprafețe de teren care aparțineau unor teritorii existente. Cea mai mare parte a zonei situate la vest de așa numita Diviziune Continentală (conform originalului, Continental Divide) fusese în trecut o parte a Teritoriului Washington (conform, Washington Territory), în timp ce cea mai mare parte a zonei aflată la este de Continental Divide fusese original parte a Teritoriului Dakota (conform, Dakota Territory). Teritoriul originar acoperea majoritatea suprafețelor combinate ale statelor actuale Idaho, Montana și Wyoming. Prima capitală teritorială a fost la Lewiston. Boise a devenit capitala teritoriului începând cu 1865. În 1864, Teritoriul Montana (conform, Montana Territory) a fost organizat din secțiunea nord-estică a teritoriului aflat la este de Munții Bitteroot (Bitteroot Range). Cea mai mare parte a zonei de sud-est a devenit parte a Teritoriului Dakota. În 1868, zonele situate la este de cel al 111-lea meridian au fost organizate ca parte a nou creatului Teritoriu Wyoming (conform, Wyoming Territory). La aceeași dată Teritoriul Idaho a ajuns să aibă exact aceeași suprafață și limite ca cele ale statului de azi, Idaho. Teritoriul Idaho a fost admis în Uniune ca Statul Idaho ca cel de-al patruzeci și treilea stat al său la 3 iulie 1890. Legături externe
|