|
L'Express
L'Express (Pronunție în franceză: /lɛksˈpʁɛs/) este o revistă săptămânală de știri care apare în Franța.[2] Ea practică o politică de centru și are un supliment de lifestyle intitulat L'Express Styles și un supliment cu profil economic intitulat Réussir.[3] Istoria și profilulL'Express a fost fondat în 1953[4] de Jean-Jacques Servan-Schreiber,[5][6] viitorul președinte al Partidului Radical, și Françoise Giroud,[7] care editase anterior revista ELLE și a devenit ulterior primul ministru pentru drepturile femeilor din Franța în 1974 și ministru al culturii în 1976. A fost fondat în timpul Primului Război din Indochina și a fost modelat după revista americană Time[6] și după revista germană Der Spiegel.[8] L'Express apare săptămânal.[9] Revista a susținut politica lui Pierre Mendès-France cu privire la Indochina și a avut, în general, o orientare de centru-stânga. S-a opus războiului din Algeria și în special folosirii torturii.[10] În martie 1958, ca urmare a publicării de către Jean-Paul Sartre a unei recenzii a cărții La Question a lui Henri Alleg, apariția revistei a fost oprită de către guvernul francez. Pentru a putea apărea pe piață, L'Express a trebuit să publice un număr nou fără articolul incriminat. François Mauriac a fost un colaborator regulat al rubricii Bloc-Notes, dar a părăsit L'Express când Charles De Gaulle a revenit la putere.[necesită citare] În 1964 mai mulți jurnaliști, printre care Jean Daniel și André Gorz, au părăsit L'Express pentru a fonda revista Le Nouvel Observateur. Servan-Schreiber a transformat L'Express într-o publicație mai puțin implicată politic, iar tirajul revistei a crescut de la 150.000 la 500.000 de exemplare în trei ani.[necesită citare] În 1971, ca urmare a activității politice desfășurate de Servan-Schreiber în calitate de deputat al Partidului Radical, nouă jurnaliști ai revistei L'Express, inclusiv Claude Imbert, au părăsit echipa redacțională și au fondat Le Point pentru a contracara ceea ce au perceput ca fiind „clasa actuală de intelectuali francezi din presă și din alte părți, cu dogme stângiste și un nihilism autosatisfăcut”.[11] În 1977 Servan-Schreiber a vândut revista lui Jimmy Goldsmith.[12][13] Jean-François Revel a devenit director în octombrie 1978. El a fost înlocuit de Yves Cuau în mai 1981. În același an revista a avut un tiraj de 507.000 de exemplare.[14] În 1986 L'Express a început o colaborare pentru schimb de știri cu revista de știri belgiană de limba franceză Le Vif/L'Express.[15] În 1987 L'Express a avut un tiraj de 555.000 de exemplare și în 1988 un tiraj de 554.000 de exemplare.[16][14] În același an, revista a fost vândut concernului C. G. E.. Yann de l'Ecotais a devenit noul director și a rămas în funcție până în 1994, când a fost înlocuit de Christine Ockrent. În 1995 L'Express a fost vândut către CEP communications, o filială a agenției de știri Havas. Apoi Denis Jeambar a devenit noul director. În 1998, după ce Vivendi a preluat controlul asupra agenției Havas, revista a revenit sub controlul său. După prăbușirea Vivendi, L'Express a fost vândută în 2002 către Socpresse (care era deținută într-o proporție de 80% de Dassault Group). În perioada 2001-2002 L'Express a avut un tiraj de 424.000 de exemplare,[17] iar în perioada 2003-2004 de 548.195 de exemplare.[18] L'Express a fost achiziționată apoi de Roularta Media Group în 2006.[3][8] În același an, tirajul revistei a fost de 547.000 de exemplare.[19] În 2014 grupul Roularta a vândut revista L'Express companiei Altice a antreprenorului media franco-israelian Patrick Drahi.[20] Jurnaliști care au contribuit la L'Express
Note
Legături externe
Information related to L'Express |
|||||||||||||||||||||||||||
