|
Mîndîc, Drochia
Mîndîc este un sat din raionul Drochia, Republica Moldova. La nord de sat, pe malul stâng al râului Cubolta, este amplasat izvorul din satul Mîndîc, o arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip hidrologic.[6] La 6 km de sat, este amplasată o altă arie protejată, din categoria monumentelor de arhitectură peisagistică, și anume parcul din satul Mîndîc, în care se găsește monumentul de arhitectură conacul familiei Ohanowicz.[7] IstorieAtestareSatul Mândâc, din ținutul Sorocii, este atestat documentar pentru prima dată într-un hrisov data cu 11 martie 1631, moșia aparținând boierului Gheorghe Moțoc, în timpul domniei lui Moise Movilă. Apoi satul apare apare într-un document din 25 martie 1671 prin care Vasile Moțoc, din Măndic, vinde lui Ilie Moțoc, pitar partea lui din satul Șolcani, ținutul Soroca, cu 15 lei bătuți. În componența Țării MoldoveiIstoria apartenenței statale   Republica Moldova 1991– URSS 1944–1991 România 1941–1944.svg){kind=small} URSS 1940–1941 România 1918–1940 Republica Democratică Moldovenească 1917–1918 Republica Rusă 1917 Imperiul Rus 1812–1917 Moldova 1631–1812La recensământul fiscal realizat la ordinul administrației militare ruse în 1772, satul Mândâcul Vechi făcea parte din ocolul Câmpului de Sus, ținutul Soroca, moșia era deținută de negustorul Costea Avram. În total în fost indicate 37 gospodării, inclusiv: birnici - 2 familii de romi, eliberați de bir - 2 familii de preoți, 30 familii de țărani moldoveni; 1 familie de sârbi. Locuitorii Mândâcului Vechi întrețineau cu cai și căruțe punctul poștal din Căinari, transportau militari și muniții, fiind scutiți de bir.[8] În anul 1774 recensământul este repetat și sunt notate 42 case, inclusiv: 1 gospodărie de preot, 1 gospodărie de dascăl, 1 gospodărie de vătav, 1 gospodărie de văduvă și 38 de gospodării de țărani servitori ai poștei din Căinari. Ca și la recensământul precedent, moșia este înregistrată după negustorul Costea Avram.[9] Conform Condicii liuzilor (oamenilor) din 1803 satul Mândâcul Vechiu era în posesia lui Petrache Petrovici, 63 de gospodării plăteau birul anual în valoare de 1612 lei.[10] Perioadă țaristăLa recensământul din anul 1817, în satul Mândâcul Vechi (inclus în categoria A-bogat), au fost înregistrați 2 preoți, 1 văduvă de preot, 2 dascăli, 1 pălămar. Existau 87 de gospodării, 7 văduve, 47 burlaci, în total birnici: 139 bărbați (capi de familie) și 8 femei. Moșia satului aparținea lui Petrache Petrovici și cuprindea 600 fălci de fânaț, 600 fălci de pășune, 600 fălci de pământ arabil, 80 fălci – vatra satului, 2 heleșteie și 2 mori de apă pe râul Cubolta.[11] În 1879 moșier al pământurilor satului este Kaetan Oganovici (Ohanowicz) care a construit un conac înconjurat de un parc impresionant de 16 hectare. Zamfir Arbore, în Dicționarul geografic al Basarabiei apărut în 1902, descrie localitatea în felul următor: Mândâc, sat în județul Soroca, volostea Târnova, așezat în valea Cuboltei, pe țărmul stâng al râulețului Cubolta. Un drum vecin merge de la Maramonouca spre Ghizdita, de pe linia căii ferate Ocnița-Bălți. Satul mai poartă și numele de Vechiul-Mândâc. Lângă sat este un heleșteu. Dealul dinspre nord-est are o înălțime de 100 stânji deasupra nivelului mării. Are 192 case, cu o populație de 1274 suflete, biserică, școală elementare rusă, 497 vite mari.[12] În cadrul României MariAnuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului editat în anul 1922 consemnează în satul Mendâc biserica Sfântul Arhanghel Mihail, zidită din piatră la 1888, și 600 de gospodării de naționalitate română. De parohia locală aparținea și satul Slănina, amplasat la 1 km distanță. În calitate de preot la biserică slujea preotul paroh Petre Taban, pe atunci de 54 ani, absolvent al seminarului teologic, în serviciu sacru din 1890, pe loc din 1917. Cântăreț era Ioan Grigoriță, de 42 ani, fiind în serviciu sacru la aceeași biserică începând cu anul din 1908.[13] La recensământul din anul 1930, în satul Mândâc din plasa Climăuți, județul Soroca, au fost înregistrați 3093 locuitori, inclusiv români - 2831 persoane; germani - 5 persoane; ruși - 177 persoane; ruteni - 10 persoane; polonezi - 20 persoane; evrei - 35 persoane și 15 romi.[14] În perioada interbelică, în Mândâc activau 1 moară, 1 fabrică de spirt, 6 băcănii, 4 cârciumi, 2 cizmari, 1 croitor, 1 dogar, 5 fierari, 5 grădinari, 1 rotar, 2 sobari, 3 agriculturi.[15] Perioada sovieticăLa 23 ianuarie 1965, satul Mândâc a fost redenumit în Livădeni. În anul 1979, colhozul „Biruința” din Livădeni a creat produse agricole în valoare de 3,4 mln. ruble sovietice, realizate - 4,2 mln ruble, inclusiv, culturi tehnice - 1945 mln ruble; zootehnia - 1090 mln ruble; fructe - 538 mn ruble; culturi legumicole - 71 mln ruble. Venitul net al gospodării a constituit 890 mii ruble. În cadrul colhozului activa asociația piscicolă „Cubolta” și deținea 26 de autocamioane. La recensământul din anul 1989, au fost numărați 4109 de locuitori, inclusiv 4041 moldoveni, 44 ucraineni, 18 ruși și 6 persoane de alte etnii.[16] Administrație și politicăComponența Consiliului local Mîndîc (11 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023,[17] este următoarea:
SimboluriDescrierea stemei: Scut fasciat, de hermină și roșu, de șase piese, cu o spadă răsturnată de aur broșând, flancată la dextra de o ancoră și la senestra de doi crapi de Mândâc în fascie, unul sub altul, cel de jos conturnat, și prinși de capetele aceleiași sfori, toate de asemenea de aur și broșând. Scutul timbrat de o coroană sătească de aur.[18] Drapelul satului Mândâc reprezintă o pânză pătrată fasciată, alb și roșu, în șase brâie, purtând în mijloc o spadă răsturnată galbenă broșând.[18] DemografieStructura etnicăStructura etnică a satului:[19]
Personalități
Referințe
Lectură suplimentară
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
