Paseriformele sunt păsări din ordinul Passeriformes (din latinescul passer „vrabie” și formis „în formă de”), care include mai mult de jumătate din toate speciile de păsări. Cunoscute uneori sub numele de păsări cocoțate, paseriformele se deosebesc de alte ordine de păsări prin dispunerea degetelor de la picioare (trei îndreptate înainte și unul înapoi), ceea ce facilitează cocoțarea.
Cu peste 140 de familii și aproximativ 6.500 de specii identificate,[1] Passeriformes este cea mai mare cladă de păsări și printre cele mai diverse clade de vertebrate terestre, reprezentând 60% dintre păsări.[2][3] Paseriformele sunt împărțite în trei clade: Acanthisitti, Tyranni și Passeri (păsări cântătoare).[4][5][6] Majoritatea paseriformelor sunt omnivore, însă laniidae sunt carnivore.
Termenul „Passeriformes” provine din denumirea științifică a vrăbiilor de casă, Passer domesticus, și în cele din urmă din termenul latin passer, care se referă la vrăbii și păsări mici similare.
Descriere
Ordinul este împărțit în trei subordine, Tyranni, Passeri (păsări cântătoare) și Acanthisitti.[7] Păsările cântătoare au cel mai bun control asupra mușchilor siringelui dintre toate păsările, producând o gamă largă de cântece și alte vocalizări, deși unele dintre ele, cum ar fi corbii, nu sună muzical pentru ființele umane. Unele, cum ar fi pasărea liră, sunt imitatori desăvârșiți.[8] Pitulicea din Noua Zeelandă este o pasăre mică limitate la Noua Zeelandă, cel puțin în timpurile moderne; mult timp au fost plasate la Passeri.
Majoritatea paseriformelor sunt mai mici decât membrii tipici ai altor ordine aviare. Cele mai grele sunt corbul cu cioc gros[9] și rasele mai mari de corb comun, fiecare depășind 1,5 kg și 70 cm. Superba pasăre liră și unele păsări ale paradisului, datorită cozilor foarte lungi sau acoperitoarelor de coadă, sunt în general mai lungi. Cea mai mică este microtyran-ul cu coadă scurtă, de 6,5 cm și 4,2 grame.[10]
Hrănirea
Cele mai multe paseriforme se hrănesc cu nevertebrate mici sau semințe de plante. Excepție fac unele păsări tropicale ca cele din familia Paradisaeidae sau Pipridae care se hrănesc aproape exclusiv cu fructe. Pe când cele din familia Laniidae sunt carnivore, care pe lângă insecte consumă nevertebrate mici, rozătoare sau șopârle. Păsările din familia Fringillidae (Loxia) se hrănesc aproape exclusiv cu semințe de conifere, pe care le scot cu dibăcie din con. Exemplarele din familia de păsări Cinclidae se scufundă un timp scurt sub apa pâraielor de munte ca să prindă insecte acvatice, fiind singura familie din acest ordin care se poate scufunda. O curiozitate o prezintă paseriformele de pe insulele Galapagos care folosesc ca unealtă o crenguță sau un spin de cactus pentru a scoate insectele ascunse în scoarța copacilor.
Lista taxonomică a familiilor Passeriformes
Pitulice din Noua Zeelandă (Xenicus gilviventris), una dintre cele două specii supravieţuitoare ale Acanthisitti
Această listă este în ordine taxonomică, plasând familiile înrudite una lângă alta. Familiile enumerate sunt cele recunoscute de Uniunea Internațională a Ornitologilor (IOC).[1] Ordinea și împărțirea în infraordine, parvordine și superfamilii urmează analizei filogenetice publicate de Carl Oliveros și colegii în 2019.[11][a] Relațiile dintre familiile din subordinul Tyranni au fost toate bine determinate, dar unele dintre Passeri (cântătoare) au fost neclare din cauza divizării rapide a filiațiilor.[11]
^Oliveros et al (2019) use the list of families published by Dickinson and Christidis in 2014.[11][12] Oliveros et al include 8 families that are not included on the IOC list. These are not shown here. By contrast, the IOC list includes 15 families that are not present in Dickinson and Christidis. In 13 of these cases, the position of the additional family in the taxonomic order can be determined from the species included by Oliveros and colleagues in their analysis. No species in the families Alcippeidae and Teretistridae were sampled by Oliveros et al so their position is uncertain.[1][11]
^The order of the families within the superfamily Orioloidea is uncertain.[11]
^The order of the families within the superfamily Malaconotoidea is uncertain.[11]
^The order of the families within the superfamily Corvoidea is uncertain.[11]
^The taxonomic sequence of the superfamilies Locustelloidea, Sylvioidea and Aegithaloidea is uncertain, although the order of the families within each of the superfamilies is well determined.[11]
^The order of some of the families within the superfamily Emberizoidea is uncertain.[11]
Referințe
^ abcGill, Frank; Donsker, David; Rasmussen, Pamela, ed. (). „Family Index”. IOC World Bird List Version 10.1. International Ornithologists' Union. Accesat în .
^Chatterjee, Sankar (). The Rise of Birds: 225 Million Years of Evolution. JHU Press. pp. 206–207. ISBN9781421415901.
^Winkler, D. W., S. M. Billerman, and I.J. Lovette (2020). Lyrebirds (Menuridae), version 1.0. In Birds of the World (S. M. Billerman, B. K. Keeney, P. G. Rodewald, and T. S. Schulenberg, Editors). Cornell Lab of Ornithology, Ithaca, NY, USA. https://doi.org/10.2173/bow.menuri1.01
^Madge, S. (2020). Thick-billed Raven (Corvus crassirostris), version 1.0. In Birds of the World (J. del Hoyo, A. Elliott, J. Sargatal, D. A. Christie, and E. de Juana, Editors). Cornell Lab of Ornithology, Ithaca, NY, USA. https://doi.org/10.2173/bow.thbrav1.01
^Clock, B. (2020). Short-tailed Pygmy-Tyrant (Myiornis ecaudatus), version 1.0. In Birds of the World (J. del Hoyo, A. Elliott, J. Sargatal, D. A. Christie, and E. de Juana, Editors). Cornell Lab of Ornithology, Ithaca, NY, USA. https://doi.org/10.2173/bow.stptyr1.01
^Dickinson, E.C.; Christidis, L., ed. (). The Howard & Moore Complete Checklist of the Birds of the World. 2: Passerines (ed. 4th). Eastbourne, UK: Aves Press. ISBN978-0-9568611-2-2.
^ abcdeCracraft, Joel (). „Avian higher-level relationships and classification: passeriformes”. În Dickinson, E.C.; Christidis, L. The Howard & Moore Complete Checklist of the Birds of the World. 2: Passerines (ed. 4th). Eastbourne, UK: Aves Press. pp. xvii-xxxiii [xxiv]. ISBN978-0-9568611-2-2.
^Barker, F.K.; Burns, K.J.; Klicka, J.; Lanyon, S.M.; Lovette, I.J. (). „Going to extremes: contrasting rates of diversification in a recent radiation of New World passerine birds”. Systematic Biology. 62 (2): 298–320. doi:10.1093/sysbio/sys094. PMID23229025.
_on_zebra.jpg)
,_M._A._Pe%C3%B1a.jpg)
