Staniu

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Staniu
Indiu ← Staniu → Stibiu Ge       50 Sn                                                                                                                                                                                                                                           Sn Pb Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr	Staniu, Sn, 50
Serie chimică	Metale de post-tranziție
Grupă, Perioadă, Bloc	14, 5, p
Densitate	7290 kg/m³
Culoare	gri-argintiu
Număr CAS	7440-31-5[1][2]
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică	u
Rază atomică	pm
Rază de covalență	pm
Rază van der Waals	pm
Configurație electronică
Electroni pe nivelul de energie
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină
Proprietăți fizice
Fază ordinară
Punct de topire	K
Punct de fierbere	K
Energie de fuziune	kJ/mol
Energie de evaporare	kJ/mol
Temperatură critică	K
Presiune critică	Pa
Volum molar	m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului	m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)
Capacitate termică masică	J/(kg·K)
Conductivitate electrică	S/m
Conductivitate termică	W/(m·K)
Prima energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_1}}} kJ/mol
A 2-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
A 3-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică text

Staniul sau cositorul este un element chimic din grupa a XIV-a și perioada a V-a a tabelului periodic al elementelor.

• Simbol chimic: Sn
• Număr atomic: 50
• Masă atomică: 118,7 uam
• Densitate, (la 20 °C): 7,28 g/cm³
• Electronegativitate (pe scala Pauling): 1,96
• Punct de topire: 231,8 °C
• Punct de fierbere: 2362 °C
• Stare: solidă (metal)
• Culoare: alb-argintiu

Prima menționare a acestui metal, care, după cum credeau oamenii înainte, avea chiar și unele proprietăți magice, poate fi găsită în textele biblice. Staniul a jucat un rol decisiv în îmbunătățirea vieții în timpul epocii bronzului. În acel moment, cel mai durabil aliaj de metal pe care îl poseda omul era bronzul. Bronzul se poate obține prin adăugarea staniului în cupru. Timp de câteva secole, obiectele se făceau din acest material, de la unelte la bijuterii.

Extracția și utilizarea staniului pot fi datate la începuturile epocii bronzului în jurul anului 3000 î.Hr., când s-a observat că obiectele de cupru formate din minereuri polimetalice cu conținut metalic diferit aveau proprietăți fizice diferite. Cele mai vechi obiecte de bronz aveau un conținut de staniu sau arsenic mai mic de 2 % și, prin urmare, se consideră a fi rezultatul alierii neintenționate datorită conținutului de metale din minereul de cupru. Adăugarea unui al doilea metal la cupru îi mărește duritatea, scade temperatura de topire și îmbunătățește procesul de turnare prin producerea unei topituri mai fluide care se răcește la un metal mai dens, mai puțin spongios. Aceasta a fost o inovație importantă care a permis formele mult mai complexe turnate în matrițele închise din epoca bronzului. Obiectele de arsenic din bronz apar pentru prima dată în Orientul Apropiat, unde arsenicul se găsește frecvent în asociere cu minereul de cupru, dar riscurile pentru sănătate s-au descoperit rapid și căutarea surselor mult mai puțin periculoase de minereuri de staniu a început încă din epoca bronzului. Aceasta a creat cererea de staniu rar și a format o rețea comercială care a legat sursele îndepărtate de staniu de piețele culturilor din epoca bronzului.

Această secțiune este goală. Puteți ajuta prin completarea ei.

Oxid de staniu - SnO

Seleniura de staniu - SnSe

Telurida de staniu - SnTe

Bromura de staniu - SnBr₂

Hidroxid de staniu - Sn(OH)₂

Fluorura de staniu - SnF₂

Diclorura de dimetil - [Sn(CH₃)₂] Cl₂

Iodura de dietilstaniu - [Sn(C₂H₅)₂] I₂

Diclorura de dibutil -  [Sn(CH₃)₂] Cl₂

Hidrura stanica - SnH₄

Se obține din casiterit (SnO₂), prin reducere cu cărbune.

Aparținând grupei metalelor, cositorul are o temperatură de topire scăzută, motiv pentru care este folosit în industria electrotehnică în aliaje de lipire a altor elemente metalice. Staniul este foarte maleabil, putând fi ușor laminat în foi subțiri (staniol). Se întrebuințează la protejarea altor metale (de ex.: fierul, tablă albă) contra coroziunii; de asemenea, în multe aliaje: fludor, bronz, etc.

• Tabelul periodic al elementelor
• Lista elementelor chimice după nume

• Dicționar de chimie, Editura Tehnică, București, 1964
• Macarovici, Gh. (1972). „Capitolul 15”. Chimie anorganică - metale. București: Editură didactică și pedagogică. pp. 242–253. Metale din grupa IV-a principală 

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Staniu

• ro Staniul pe sistemul-periodic.go.ro Arhivat în 16 septembrie 2008, la Wayback Machine.

 Acest articol despre un element chimic este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa !