Numele binomialAgaricus pessundatum a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821.[5]
Apoi, în 1872, renumitul micolog francez Lucien Quélet a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 5 al Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard,[6] fiind numele curent valabil (2021).
Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt acceptate sinonim.
Epitetul specific este format dintr-o parte al superlativul (latinăpessimus/pessumus al adjectivului latin (latinămalus= aici în sensul: intens, pertinent, prea mult),[7] și participiul perfect latin (latinăundatus=aici în sensul: umezit),[8] datorită aspectului cuticulei al pălăriei.
Descriere
Pălăria: are un diametru de 5-10 (12) cm, este cărnoasă și fermă, inițial convexă cu marginea netedă, răsucită în jos, pentru ca la maturitate să devină plată, nu rar ondulată, adesea turtit cocoșată și la bătrânețe uneori chiar puțin adâncită în mijloc. Cuticula îndepărtabilă de pălărie este netedă și lipicioasă până unsuroasă, la umezeală vâscoasă. Coloritul castaniu până roșu-maroniu prezintă pete brun închise în formă de picurat, marginea fiind mai palidă.
Lamelele: inegale, subțiri și dense sunt strâns aderate și cu avansarea în vârstă din ce în ce mai bombate spre picior (numit: șanț de castel). Muchiile fertile sunt netede, devenind odată cu vârsta puțin zimțate. Coloritul este albicios, dar capătă la bătrânețe pete ruginii până brun-roșiatice.
Piciorul: are o înălțime de 5-10 cm și o lățime de 1,5-2,5 cm, este solid, plin, mai mult sau mai puțin cilindric și neted, doar la bază uneori ceva umflat sau subțiat. Coloritul este albicios, tapițat de fibre verticale (ocazional chiar și cu benzi) maronii, înmulțite la bază. Nu prezintă un inel.
Carnea: este compactă, fermă și albă cu nuanțe slabe roz-maronii ce nu se decolorează în urma unei tăieri, având un miros făinos precum un gust la început nesemnificativ și blând, dar destul de repede amar.[3][4]
Caracteristici microscopice: prezintă spori mici, netezi lat ovoidali până slab eliptici, apiculați, netezi, hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și o picătură uleioasă mare în centru, având o mărime de 3,5- 5 x (2,5) 3,5-4 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate fără cleme cu de obicei 4 sterigme fiecare măsoară 20 (25)-24 (30) x 5 (6)-6 (7) microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) într-un strat de 450 grosime constau din hife cilindrice și încâlcite, de 25-70 x 2-4,5 µm, de obicei întinse plan și paralel pe suprafața pălăriei, dar arată parțial și o tranziție spre trichoderm, iar stratul dedesubt cu o grosime de 120 µm are elemente ce măsoară 45-70 x 3,5-9 µm, fiind delimitat de celălalt prin pigmenți bruni preponderent legați de membrană. Caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului) și cleme lipsesc, doar cuticula tijei prezintă hife cilindrice și înguste cu o mărime de 2-4,5 µm.[9][10]
!!Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum"!
!!Tricholoma batschii!!
Tricholoma fucatum
!Tricholoma fulvum!
Tricholoma imbricatum
Tricholoma populinum
Tricholoma portentosum
!Tricholoma psammopus!
!Tricholoma saponaceum!
!Tricholoma sejunctum!
!Tricholoma stans!
!!Tricholoma ustale!!
Valorificare
Această specie este destul de otrăvitoare, provocând intoxicații gastrointestinale uneori grave. În ciuda efectelor toxice observate, dovezile chimice ale toxinelor conținute încă nu au putut fi izolate.[25][26]
^ abcBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 292-293, ISBN 3-405-12081-0
^Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 38
^Lucien Quélet: „Tricholoma pessundatum”, în: „Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard”, seria. 2, vol. 5, 1872, p. 77, tab. 95
^Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 718, ISBN 3-468-07202-3
^Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 893, ISBN 3-468-07202-3
^Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 65
^Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura A. A. Balkema, Rotterdam-Brookfield 1999, p. 124, ISBN 90-5410-493-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 328-329, ISBN 3-405-12081-0
^Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 84-85, ISBN 978-3-8354-1839-4
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 304-305 - 1, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 342-343, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 260-261, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 306-307, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 296-297, ISBN 3-405-12116-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 332-333, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289 - 1, ISBN 3-405-12116-7
^Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 237, ISBN 3-8289-1619-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 86-287, ISBN 3-405-11774-7
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 300-301, ISBN 3-405-11774-7
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Andreas Bresinsky, Helmut Besl: „Giftpilze mit einer Einführung in die Pilzebestimmung ein Handbuch für Apotheker, Ärzte und Biologen”, Editura Medizinisch Wissenschaftliche Verlagsgesellschaft, Berlin 1985
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 1: „Die wichtigsten und häufigsten Pilze mit besonderer Berücksichtigung der Giftpilze“, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Berlin 1983
Volkbert Kell: „Giftpilze und Pilzgifte”, Editura VerlagsKG Wolf, Ziemsen 1991
Julius Peter: „Das grosse Pilzbuch - eine Pilzkunde Mitteleuropas”, Editura Safari, Berlin 1964
.JPG)
.JPG)
.jpg)
.JPG)
_Kreisel_493454.jpg)
_P._Kumm_72222.jpg)
.jpg)
_P._Kumm_446031.jpg)
_Qu%C3%A9l_317718.jpg)
_P._Kumm_149944.jpg)
.jpg)
.jpg)
