Între 1918 și 1950, orașul Aiud, pe atunci comună, a fost reședință de unitate administrativă sub-divizionară de ordin doi (plasă) în cadrul județului interbelic Alba, sub numele omonim de plasa Aiud.
Toponimie
Toponimul maghiar, cel vechi german, precum și cel român al orașului provin de la numele sfântului Egidiu.
Stemă
Stema municipiului Aiud se compune dintr-un scut tăiat, având partea superioară despicată. În primul cartier, pe câmp roșu, se află o poartă de aur dotată cu o cruce și cu două medalioane cuprinzând motive populare, de aur. În spațiul deschis al porții se zăresc un ciorchine de strugure și o frunză de viță de vie, de asemenea, de aur. În cartierul secund, pe câmp azuriu, un grifon de argint, limbat roșu, ținând cu ghiara dreaptă o spadă, iar cu cea stângă, o balanță, ambele din același metal. În partea inferioară, pe fond auriu, o carte deschisă, naturală. Scutul este timbrat de o coroană murală, de argint, formată din cinci turnuri crenelate.
Semnificația elementelor însumate:
Poarta relevă valoarea creației folclorice. Strugurii, ponderea pe care a avut-o în trecut viticultura. Sabia, participarea locuitorilor la lupta de apărare. Balanța, atributul organului administrativ orășenesc. Cartea deschisă amintește importantele instituții culturale existente în această urbe: Biblioteca Bethlen (construită în anul 1662) și Muzeul de Științe Naturale (1796).[3]
Istoric
Pe teritoriul orașului s-a aflat în antichitate așezarea romană Brucla.
Prima menționare documentară datează din 1293, când populația era alcătuita în majoritate de sași. În documentele medievale localitatea Aiud apare sub denumirile Enietten sau Engeten (în dialectul săsesc Angeten sau Anjet) și, uneori, ca Strassburg.[4] Paronimul așezării este Sângătinul (în maghiarăKisenyed, Szászenyed, în traducere „Aiudul Mic” sau „Aiudul Săsesc”).
În secolul al XVI-lea populația a adoptat reforma protestantă, iar Biserica Cetății a fost folosită în comun de sașii luterani și de maghiarii calvini. Biserica a fost incendiată în anul 1600 de trupele lui Mihai Viteazu și refăcută de Gabriel Bethlen. Din anul 1704 biserica a fost folosită exclusiv de comunitatea calvină, iar comunitatea luterană a sașilor din Aiud și-a construit o biserică nouă în interiorul cetății, pe locul unei capele mai vechi.[5] Aiudul a devenit unul din principalele centre reformate din Transilvania. Aiudul a fost cel mai important centru cultural și de învățământ al calvinismului ardelean. Colegiul, fondat în anul 1622 de principele Gabriel Bethlen la Alba Iulia, a fost mutat în 1662 la Aiud de principele Mihai Apafi I. Colegiul Bethlen poartă astăzi numele fondatorului.
În timpul războiului antiaustriac, condus de principele Francisc Rákóczi al II-lea, comandantul militar imperial Jean Rabutin a dispus incendierea Aiudului la 13 martie 1704. În lupta de apărare a cetății și-au pierdut viața 30 de studenți ai colegiului.
Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 139), localitatea apare sub numele de „N. (Nagy) Enyed” (Aiudul Mare).
La 8 ianuarie 1849 țăranii români răsculați, conduși de Axente Sever și preotul Simion Prodan, au incendiat orașul. În seara de 8 ianuarie, Crăciunul după calendarul iulian, a început măcelul ce a durat până la 17 ianuarie. Au fost uciși circa 600 de etnici maghiari.[6] Morții au fost aruncați în șanțurile cetății și în varnița de lângă cetate, unde se află un monument construit în memoria victimelor. Axente Sever a fost arestat în februarie 1849, acuzat că ar fi participat la masacru, dar, în procesul penal, instanța i-a stabilit inocența.[7]
În timpul regimului comunist din România în închisoarea Aiud au fost întemnițați numeroși deținuți politici.
Demografie
Componența etnică a municipiului Aiud
Români (72,07%)
Maghiari (12,98%)
Romi (3,96%)
Alte etnii (0,12%)
Necunoscută (10,87%)
Componența confesională a municipiului Aiud
Ortodocși (68,3%)
Reformați (11,3%)
Greco-catolici (2,47%)
Baptiști (1,81%)
Romano-catolici (1,23%)
Alte religii (3,06%)
Necunoscută (11,84%)
Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Aiud se ridică la 21.307 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 22.876 de locuitori.[8] Majoritatea locuitorilor sunt români (72,07%), cu minorități de maghiari (12,98%) și romi (3,96%), iar pentru 10,87% nu se cunoaște apartenența etnică.[9] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (68,3%), cu minorități de reformați (11,3%), greco-catolici (2,47%), baptiști (1,81%) și romano-catolici (1,23%), iar pentru 11,84% nu se cunoaște apartenența confesională.[10]
Aiud - evoluția demografică
Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki.
Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia
Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” (Vasile, Grigore și Ioan). Construcția ei a început în anul 1927.
Biserica reformată-calvină (în incinta cetății Aiudului), cu un masiv turn romanic din sec. al XIII-lea. Biserica propriu-zisă a fost edificată în stil gotic (sec. XV-XVI), ca biserică de tip hală cu trei nave, cu absida poligonală, cu interiorul modificat baroc.
Cetatea Aiudului, una din cele mai vechi cetăți urbane din Transilvania (sec. XIII-XVI). De plan poligonal neregulat, construită din piatră brută (grosimea zidurilor: 1,20 m), cetatea a fost întărită cu turnuri (al blănarilor, al măcelarilor, al croitorilor etc.), aparținând breslelor meșteșugărești.
Castelul Bethlen (palatul voievodal, sec. XVI-XVII), a aparținut principelul ardelean Gabriel Bethlen (în anii 1612-1629). În palat ființează în prezent un muzeu de științe naturale.
Buza M., Mărculeț I., Pretabilitatea reliefului din Culoarul Mureșului în amenajarea drumului roman în sectorul Aiud – Războieni-Cetate, Comunicări științifice, Vol. VII, Mediaș, 2008
Stoica L., Stoica Gh., Popa Gabriela, Castele și cetăți din Transilvania: Județul Alba, Cluj-Napoca, 2009. ISBN 978-973-0-06143-3
Mărculeț I., Mărculeț Cătălina, Structura etnică a populației orașului Aiud în secolul XX, Comunicări științifice, Vol. I, Mediaș, 2003
Mărculeț I., Mărculeț Cătălina, Districtul protopopesc greco-catolic Aiud (1879-1940). Studiu demografic, Deșteptarea Credinței, nr. 8 (173), Dej, 2004
Mărculeț I., Mărculeț Cătălina, Riscul geomorfologic și riscul climatic în Culoarul Aiud – Sebeș, Analele Asociației Profesionale a Geografilor din România, vol. I, nr. 1., 2010 [1]
Ștefănescu, Iulia; Mărginean, Ramona; Codrea, Vl., Muzeul de științele naturii, Aiud - cel mai vechi din România, Terra magazin, Nr. 5 (125), București, 2008
.jpg)
.jpg)
