Numele binomial a fost determinat sub numele și curent valabil (2023) de marele savant suedez Elias Magnus Fries, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[5]
Toate celelalte încercări de redenumire (vezi infocaseta) sunt acceptate drept sinonime.
Epitetul este derivat din cuvintele latine (latinămale=aici în sensul: intens, pertinent),[6] și (latinăcorium=aici în sensul: piele tăbăcită aspră),[7] datorită aspectului ciupercii.
Pălăria: nu prea cărnoasă (în centru cu o grosime maximală de 1 cm) cu un diametru de 3-8 cm, la început acoperită în permanență de un văl parțial galben portocaliu, este inițial emisferică cu marginea răsfrântă în jos, apoi repede conică și adesea turtit cocoșată, aplatizând pe măsură ce avansează în vârstă, prezentând atunci un gurgui mic în mijloc, fiind la bătrânețe nu rar ondulată cu rupturi. Cuticula este uscată, mătăsoasă, spre margine acoperită de solzi minusculi. Coloritul variază și poate fi: gălbui-maroniu, brun-portocaliu, ruginiu, brun-roșiatic sau ocru-măsliniu, în mijloc mai roșiatic și la margine cu un tiv portocaliu.
Lamelele: sunt destul de subțiri și nu prea îndepărtate între ele, bifurcate și intercalate, nu rar ceva ondulate, nu prea înalte, arcuite precum aderente la picior. Sunt învăluite la început de sus menționata cortină, fiind în tinerețe galben-portocalii, iar în vârstă ruginii.
Piciorul: cu o lungime de 4-7 cm și un diametru de 0,5-1 cm, este robust și fibros, mai mult sau mai puțin cilindric, nu rar îndoit, plin, dar bătrân tubular gol pe dinăuntru. Suprafața lucios mătăsoasă cu striații foarte fine este gălbuie, adesea cu nuanțe măslinii, galben-verzuie sau brun-portocalie, baza fiind acoperită cu un miceliu roz. Nu poartă un inel.
Carnea: de colorit brun-gălbui până ruginiu este fermă și fibroasă în picior, mirosul fiind în tinerețe slab ierbos sau de ridichi, în vârstă cu componente de iod și gustul amar.
Caracteristici microscopice: are spori destul de mici elipsoidali de culoare ocru-gălbuie și punctate negricios cu o mărime de 6-9 x 4-5 microni, pulberea lor fiind brun de scorțișoară. Basidiile cilindric clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 25-30 x 5-9 microni.[8]
Pe vremuri, specia a fost văzută necomestibilă și suspectă. Între timp s-au dovedit mai multe intoxicații grave după ingerarea ei.[28]
Această ciupercă poate fi folosită pentru vopsirea hainelor și mai ales a lânii. Materialul, odată fiert în apă sub adăugarea de exemplare uscate ale buretelui precum de 20% alaun și 10% cremă de tartru (amestec sedimentar depus pe fundul vaselor în care se păstrează vinul), se decolorează roșu-portocaliu, iar fără aditivi gri-roz. Coloranții acestei specii se dizolvă și în alcool.[29]
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7
^Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 362-363, ISBN 978-3-440-14530-2
^Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 289 [1]
^Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 718, ISBN 3-468-07202-3
^Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 279
^Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 650
^Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 456, ISBN 3-85502-0450
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 214-215, ISBN 3-405-12081-0
^Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 127, ISBN 978-3-8427-0483-1
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 226-227-2, ISBN 88-85013-25-2
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Markus Flück: „Welcher Pilz ist das?”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2009, ISBN 978-3-440-11561-9
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Paul Konrad, André Maublanc: „Icones selectae fungorum: Texte général”, Editura P. Lechevalier, Paris 1924
.JPG)
_Fr_67448.jpg)
_Gray_78660.jpg)
_Fr_358352.jpg)
_Fr_204337.jpg)
_Gill_273429.jpg)
