Județul Făgăraș (interbelic)
Județul Făgăraș a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Transilvania. Reședința județului era orașul Făgăraș. ÎntindereJudețul se afla în partea centrală a României Mari, în sud-estul regiunii Transilvania, de-a lungul râului Olt. Actualmente teritoriul lui este împărțit între județele Sibiu și Brașov. Se învecina la nord cu județul Târnava Mare, la vest cu județul Sibiu, la est cu județul Brașov, iar la sud cu județele Argeș și Muscel. Județul a fost desființat odată cu reforma administrativă din 6 septembrie 1950. IstoricDupă Unirea Transilvaniei cu România din anul 1918, pe baza Constituției din 1923 și a legii de unificare administrativă din 1925, a fost înființat județul Făgăraș, cu reședința în orașul omonim, fiind divizat în trei plăși. Ca și în alte zone ale țării, în 1945, o parte a populației săsești din județul Făgăraș a fost deportată în Uniunea Sovietică, de unde o parte dintre supraviețuitori au revenit după vreo cinci ani. În urma reformei administrativ-teritoriale din 1950, făcută după model sovietic, au fost desființate județele și înființate regiunile și raioanele. În 17 februarie 1968 s-a revenit la împărțirea administrativ-teritorială pe județe, însă județul Făgăraș nu a fost reînființat, deși în expunerea de motive pentru legea privitoare la reînființarea județelor a fost dat ca exemplu județul Făgăraș. Teritoriul Țării Făgărașului a fost împărțit între județele Brașov și Sibiu. OrganizareTeritoriul județului era împărțit în trei plăși:[1]
PopulațieConform datelor recensământului din 1930 populația județului era de 86.039 de locuitori, dintre care 78,3% români, 12,5% germani, 5,5% maghiari, 2,9% țigani ș.a.[2] Din punct de vedere confesional a fost înregistrată următoarea alcătuire: 55,2% ortodocși, 25,7% greco-catolici, 12,9% luterani ș.a.[3] Mediul urbanÎn 1930 populația urbană a județului era de 7.841 de locuitori, dintre care 54,2% români, 26,7% maghiari, 12,4% germani, 4,9% evrei ș.a. Sub aspect confesional orășenimea era alcătuită din 34,9% ortodocși, 19,7% greco-catolici, 14,4% reformați, 13,5% romano-catolici, 9,9% lutherani, 5,0% mozaici, 2,3% unitarieni ș.a. Materiale documentare
Referințe
Legături externe |